Moaștele Sfântului Irodion de la Mănăstirea Lainici au fost aduse în Capitală

Moaștele Sfântului Irodion de la Mănăstirea Lainici, din județul Gorj, au fost aduse astăzi, 13 septembrie 2014, în Capitală, la Biserica „Sfântul Vasile” – Victoria cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, al doilea hram al lăcașului de cult. În jurul orei 15:00, o delegație a Mitropoliei Olteniei a adus racla cu sfintele moaște ale Sfântului Irodion care, mai apoi, a fost așezată spre închinare într-un baldachin special amenajat din curtea bisericii.

Între orele 16.00-19.00 se va săvârși Slujba Vecerniei Mari, Litia și Acatistul Sfintei Cruci, iar între orele 19.00-21.00 Sfintele moaște vor fi purtate în procesiune pe Calea Victoriei, împreună cu racla ce conține un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și părticele din moaștele a șapte sfinți, din patrimoniul sacru al parohiei bucureștene.

Este al patrulea an în care Parohia „Sfântul Vasile” – Victoria organizează, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către cer!” Procesiunea va fi deschisă de Sfânta Cruce, de toacă, apoi de Ripide, Steaguri, Sfinte Icoane, după care urmează diaconii cădind în fața Sfintelor Racle cu Lemnul Sfintei Cruci și a Sfântului Irodion de la Lainici, ce vor fi purtate de preoți. Sunt invitați autoritățile locale din cadrul Primăriei Sector 1, ce au sprijinit desfășurarea pelerinajului, apoi credincioșii ce vor purta cruciulițe la gât sau o Sfântă Cruce în mână, spre mărturisire a dreptei credințe, folos duhovnicesc și cinstire a Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos de pe cel mai prețios Altar – Sfânta Cruce.

Pe parcursul pelerinajului, cântăreții, preoții și credincioșii vor intona cântări de preacinstire a Sfintei Cruci și a Sfântului Irodion de la Lainici, tropare și condace.

După ce se va înconjura parcul Nicolae Iorga (ce se află vizavi de Academia Română de pe Calea Victoriei) și Troița-Monument special amenajată în mijlocul parcului, ridicată în anul 2011 în memoria marelui istoric Nicolae Iorga, a eroilor neamului ce au intrat pe Calea Victoriei și spre cinstirea Sfintei Cruci, procesiunea se va instala în fața scenei amenajată cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Se vor susține câteva alocuțiuni scurte legate de Anul Omagial al Sfintei – Spovedanii și al Sfintei Euharistii.

Pelerinajul se va încheia cu înapoierea în biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare, unde se vor depune Sfintele Racle pentru închinarea tuturor credincioșilor, timp în care se vor cânta Acatistele Sfântului Irodion de la Lainici și Acatistul Sfintei Cruci. Biserica va sta deschisă până la închinarea ultimului credincios.

La finalul procesiunii, pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, va rosti un cuvânt de învățătură. În continuare, Corul „Cuviosul Paisie de la Neamț”, dirijat de psaltul Bogdan Marin, va susține un concert de muzică bizantină pe scena amenajată în parc. Mâine, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată în biserica Parohiei „Sfântul Vasile” – Victoria de către Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Comentarii Facebook


Știri recente