Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie la Mangalia și în Arhiepiscopia Tomisului

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, mare Sfânt Vindecător de boli și Făcător de minuni, cunoscut și iubit astăzi în toată lumea creștină, a făcut un popas duhovnicesc de câteva zile (6-9 septembrie 2014) și în Arhiepiscopia Tomisului, printr-o răcliță cu părticele din Sfintele Sale Moaște, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Acestea au fost aduse de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim de Pireu, care a venit în Arhiepiscopia Tomisului însoțit de o delegație, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Teodosie.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la o parte dintre manifestările legate de acest eveniment al aducerii spre închinare a Moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie, au participat și Preasfințiții Părinți Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și Macarie al Europei de Nord.

Sâmbătă seara (6 septembrie 2014) Moaștele Sfântului Nectarie, aduse pe apă pentru o mică distanță, de către cei patru Ierarhi, au fost întimpinate așa cum se cuvine, în portul turistic Mangalia, de un grup de marinari cu făclii în mâini, de toți preoții și diaconii din Protopopiatul Calatis, de numeroase oficialități, reprezentanți ai presei și de câteva mii de credincioși.

Înaltpreasfințiții Părinți Teodosie al Tomisului și Serafim de Pireu au rostit câte un cuvânt de binecuvântare pentru poporul drept-măritor, vorbind despre marea bucurie și binecuvântare pe care o reprezintă aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul pe pământ dobrogean și despre mesajul de întărire în credință, ajutor, mângâiere în necazuri și încercări și vindecare de boli pe care le dăruiesc Sfinții și în special Sfântul Ierarh Nectarie creștinilor de astăzi și mai ales celor care au venit în număr mare ca să îl întâmpine și să îi cinstească viața și nevoințele sale.

După aceste momente solemne și înălțătoare, care au fost precedate și de intonarea imnurilor naționale ale României, Greciei și Uniunii Europene de către o fanfară militară, a urmat o lungă procesiune prin orașul Mangalia, făcută de ierarhi, preoți, oficialități și credincioși, care de-a lungul drumului au rostit și numeroase rugăciuni.

Răclița cu Sfintele Moaște a fost depusă spre închinare în biserica de lemn cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina”, aflată sub păstorirea Părintelui Vasile Cârlan, Protopopul Protopopiatului Calatis, care cu sprijinul Centrului Eparhial din Tomis a organizat aceste frumoase și impresionante manifestări.

Toți credincioșii prezenți s-au închinat apoi la Sfintele Moaște, timp în care a fost săvârșită și Taina Sfântului Maslu.

În a doua zi a acestui program (7 septembrie 2014), în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, în prezența Moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie, pe o scenă ridicată lângă biserica „Sfântul Mina” a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Înaltpreasfințiții Părinți Teodosie al Tomisului, Serafim de Pireu și Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date cu profesionalism de către Corul „Armonia” al Arhiepiscopiei Tomisului.

În cuvântul de învățătură, tâlcuind pericopa evanghelică, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim de Pireu a vorbit credincioșilor despre dragostea lui Dumnezeu, arătată în mod special prin Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos de pe Crucea Golgotei, care ne deschide nouă, tuturor, calea către Împărăția Cerurilor, dar și în dragostea Sfinților către Bunul Dumnezeu, care le-a dat putere să rabde toate greutățile și încercările acestei vieți, precum a fost și Sfântul Ierarh Nectarie care prin darul lui Dumnezeu și îndelunga sa răbdare s-a făcut mare ajutător, mijlocitor către Cel Preaînalt și vindecător pentru toți cei care îi cer ajutorul și doresc să îi urmeze calea.

În semn de mulțumire și recunoștință pentru această vizită frățească cu caracter misionar-pastoral, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodoie al Tomisului a conferit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim de Pireu Crucea dobrogeană a „Sfântului Apostol Andrei”.

În aceeași seară, Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina au fost aduse spre închinare la biserica cu hramul „Sfânta Maria”, din Constanța, unde a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și Taina Sfântului Maslu.

Luni, 8 septembrie 2014, la Praznicul Împărătesc al Nașterii Maicii Domnului, un sobor format din Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie al Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim de Pireu și Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord, înconjurați de mulți preoți și diaconi, au săvârșit slujba de târnosire a noii biserici a Mânăstirii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Ierarh Bretanion”, din localitatea „23 august” și Sfânta Liturghie Arhierească, la care au fost prezenți foarte mulți credincioși, care astfel au putut să se închine și la Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Moaștele Sfântului Nectarie vor mai rămâne pe pământ dobrogean până marți, 9 septembrie 2014, când ele se vor reîntoarce la Catedrala Mitropolitană din Pireu, împreună cu delegația greacă.

Comentarii Facebook


Știri recente