Moaștele Sfântului Grigorie Palama la București, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou

La pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou din acest an vor fi aduse la București moaștele unui mare isihast, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

Cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie vor fi aduse din Grecia. Delegația va sosi în timpul procesiunii „Calea Sfinților”, luni, 24 octombrie.

Astfel, la baza Dealului Patriarhiei se vor întâlni luni, în jurul orei 13:00: delegația din Veria care aduce moaștele Sfântului Grigorie Palama, coloana de la Catedrala Patriarhală care va însoți moaștele Sfântului Dimitrie, și alaiul de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou care va purta moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Cinstitele moaște vor fi întâmpinate la catedrală de Patriarhul României și vor fi apoi așezate spre cinstire în Baldachinul Sfinților.

Pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Dimitrie are loc în perioada 22-28 octombrie. La Sfânta Liturghie dedicată cinstirii Cuviosului Dimitrie cel Nou se anunță prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei. Vezi programul integral al evenimentelor.

Sfântul Grigorie Palama este omagiat în acest an în toată Biserica Ortodoxă Română, anul 2022 fiind „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Icoană cu reprezentarea Sfântului Grigorie Palama. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

De viața și lucrarea Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) se leagă receptarea oficială a isihasmului în secolul al 14-lea, ca mișcare de înnoire duhovnicească prin rugăciune neîncetată. Citește mai multe detalii în secțiunea Calendar Ortodox.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente