Moaștele Sfântului Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail, pot fi cinstite la Catedrala Patriarhală

Moaștele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail, serbat în data de 17 septembrie, pot fi cinstite sâmbătă și duminică la Catedrala Patriarhală.

Racla a fost așezată spre cinstire în catedrală sâmbătă după-amiază, la începutul Vecerniei. Ea face parte din patrimoniul Paraclisului istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Fragmentul de moaște a fost dăruit Patriarhului României chiar la proclamarea canonizării Sfântului Dionisie.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Duminică, la Catedrala Patriarhală va sluji Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.


Episcopul Dionisie Erhan reprezintă una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa în 2018, anul în care s-au împlinit 100 ani de la Marea Unire, dar și de la alegerea lui ca arhiereu. Vezi mai multe detalii aici.

Sursă foto: Facebook / Alexandru Grigoraș

Comentarii Facebook


Știri recente