Moaștele Sfântului Dimitrie vor ajunge sâmbătă la 12 biserici din Sectorul 1 al Capitalei

Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou vor ajunge sâmbătă la 12 biserici din Sectorul 1 al Capitalei.

Cinstitele moaște vor pleca sâmbătă dimineață către Schitul Măgureanu, iar ulterior vor ajunge la Parohiile Kretzulescu, Precupeții Noi, Dorobanți, Mavrogheni, Miron Patriarhul, Parcul Domeniilor – Cașin (Paraclis Patriarhal), Sfânta Vineri – Pajura, Dămăroaia, Măicăneasa, Sfânta Maria – Herăstrău, și Sfântul Andrei – Chitila.

Delegația care va însoți sfintele moaște va fi condusă de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, însoțit de protos. Joachim Bejenariu, ierom. Efrem Aichimoaie și de protopopul Protoieriei Sector 1, pr. Marin Comănescu.

La Parohia „Sfântul Andrei – Chitila”, ultima comunitate din itinerariul de sâmbătă, va fi oficiată și Taina Sfântului Maslu.

Duminică, pelerinajul istoric va continua în Sectorul 2 al Capitalei, la Parohiile Sfântul Dimitrie – Colentina, Sfântul Silvestru, Doamna Oltea, precum și la Mănăstirile Plumbuita, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie, și Christiana. Totodată, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou va ajunge și la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Pelerinajul este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie la Catedrala Patriarhală din București.

Ținând cont de importanța evenimentului, aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie a fost însemnată în calendarul ortodox în data de 13 iulie, iar prima sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din București este prevăzut un program liturgic deosebit și o procesiune cu moaștele sfântului.

În cei 250 de ani, bucureștenii au căutat alinare și mângâiere la cinstitele sale moaște de pe Colina Bucuriei, ori de câte ori a fost nevoie. Printre momentele de cotitură din istoria orașului din ultimele două secole și jumătate se numără incendiile din 1804, respectiv 1847, cutremurele din 1802, 1940 și 1977, precum și numeroasele inundații provocate de albia râului Dâmbovița.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente