Moaștele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu vor ajunge la Moinești, pentru prima dată. Primirea lor, în data de 5 septembrie, va fi evenimentul central al Zilelor cultural duhovnicești din Protoieria băcăuană Moinești.
„Zilele cultural-duhovnicești” ale Protoieriei Moinești se desfășoară în perioada 1-17 septembrie. Pe lângă programul liturgic, vor avea loc mai multe manifestări cuprinzând diferite domenii: culturale, medicale și sportive.
Subiectul s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței administrativ-tematice care a avut loc marți, la Protopopiatul Moinești.
Astfel, pe lângă primirea cinstitelor moaște, vor avea loc:
- Lansarea proiectului Centrul social-medical „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
- Sfințirea Capelei „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
- premierea copiilor cu media 10 la învățătură.
- Campionatul de șah – „Cupa Sfântul Nicolae”.
- Campionatul de fotbal – „Cupa Sfântul Apostol Andrei”.
- Caravana medicală și Conferința „Bolile și suferința – certare sau cercetare din partea lui Dumnezeu?”, susținută de preotul profesor Ioan Cristinel Teșu.
Zilele Protopopiatului vor include și un concertul de pricesne închinat Maicii Domnului, susținut de Corala Armonia și solista Maria Coman.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu





