La Mănăstirea Radu Vodă din București a început hramul de toamnă. Obștea a depus moaștele Sf. Ier. Nectarie spre închinare în baldachinul din curtea așezământului.
„Cu bucurie, în această dimineață, am așezat, în baldachinul din curtea mănăstirii, raclele cu moaștele Sf. Ier. Nectarie și ale Sf. Cuv. Mc Efrem cel Nou”, a declarat, pentru Trinitas TV, Arhim. Nectarie Șofelea, starețul mănăstirii și exarhul așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor.
„Aceste zile sunt zile încărcate de bucurie, de har, întrucât joi, 9 noiembrie, facem pomenirea Sf. Ier. Nectarie de la Eghina. Mănăstirea noastră îl are ca ocrotitor și este cercetată în aceste zile de foarte mulți credincioși, atât din București, cât și din afara Capitalei, întrucât Sf. Nectarie este cunoscut ca un grabnic ajutător și mare tămăduitor.”
„În ultimii ani, mila lui Dumnezeu a arătat multor credincioși, în special pentru cei care au trecut prin suferințe și trec prin încercări, prin boli sufletești, dar și trupești și, prin mijlocirile și rugăciunile Sf. Nectarie, aceștia și-au găsit vindecare”, a spus părintele arhimandrit.
„Așa se explică și cinstirea de care se bucură sfântul la noi în țară și în toată lumea ortodoxă, pentru că Sf. Nectarie este un mare tămăduitor, care îi ajută pe cei încercați de suferință, pentru a se vindeca și a se apropia de Dumnezeu.”
Programul manifestărilor liturgice de hram poate fi consultat aici.
Vezi și:
În imagini: Procesiune cu moaștele Sfinților Nectarie și Efrem la Mănăstirea Radu Vodă (2023)
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews