Moaștele Sf. Împărați Constantin și Elena au ajuns în Arhiepiscopia Timișoarei

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 8-9 decembrie 2013, moaștele Sf. Împărați Constantin și Elena, de la catedrala patriarhală din București, se află spre cinstire și în Arhiepiscopia Timișoarei. Delegația ce însoțește Sfintele moaște este condusă de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului delegația a fost întâmpinată în Arhiepiscopia Timișoarei de către Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al eparhiei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.

În cadrul slujbelor oficiate cu acest prilej menționăm că Duminică de la ora 17,00 a fost citit Acatistul Sfântului Iosif cel nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, iar de la ora 18,00 a fost slujită Vecernia cu Litie. De la ora 22.00 se va oficia Slujba Utreniei, apoi la ora 24,00 Sfânta Liturghie.

La 9 decembrie, de la ora 8,00 se va săvârși Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, apoi de la ora 9,00 Sfânta Liturghie arhierească.

Manifestările prilejuite de prezența Sfintelor moaște ale Împăraților Constantin și Elena în Arhiepiscopia Timișoarei se vor încheia astăzi, după slujba de seară, cu un Concert extraordinar de colinde susținut de corala „Epifania” a Arhiepiscopiei Timișoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente