Moaştele Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul, în pelerinaj în Drama (Grecia)

Moaştele Sfântului Cuvios Mărturisitor Gheorghe Karslidis au fost aduse, la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul grecesc Drama spre sfinţirea şi întărirea credincioşilor, informează site-ul oficial al Mitropoliei de Drama (Biserica Ortodoxă a Greciei).

Vineri, 8 aprilie 2016, racla cu sfintele moaşte ale Cuviosului Gheorghe au fost aduse de la Mănăstirea Înălţarea Domnului din localitatea Taxiarches la Biserica Sfântul Nicolae din Drama, unde au fost aşezate spre închinarea credincioşilor.

În Duminica a patra din Post, 10 aprilie, Mitropolitul Pavlos de Drama a coliturghisit împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teoclit, Mitropolit de Ierisso, Sfântul Munte şi Ardamerion.

La finalul Sfintei Liturghii, au fost intonate laudele Cuviosului Gheorghe, după care a urmat o procesiune cu racla cu moaştele sfântului în centrul oraşului Drama, la care au participat clerici, personalităţi locale şi credincioşi.

La finalul procesiunii, a fost oficiat Paraclisul Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul în biserica Sfântul Nicolae, după care racla cu sfintele moaşte ale cuviosului a fost readusă la Mănăstirea din Taxiarches.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente