Moaștele Sfântului Apostol Andrei, aflate pentru a patra oară în România, au fost duse duminică la hramul Mănăstirii Brazi din județul Vrancea.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolitul Patrelor, din Biserica Ortodoxă a Greciei, împreună cu Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei.
Pe întreaga durată a programului liturgic, credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfântului Apostol Andrei, dar și la moaștele Sfântului Sfințit Teodosie de la Mănăstirea Brazi.
Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom a vorbit despre cinstirea de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în România și despre importanța propovăduirii cuvântului Evangheliei în constituirea Bisericii.
„Învățătura Sfântului Apostol Andrei și a celorlalți Sfinți Apostoli a înnoit lumea și a adus ca rod existența sfinților, printre aceștia numărându-se și Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie”.
„Urmările acestei învățături reprezintă întreaga Biserică, în care ne putem sfinți și prin care putem ajunge la viața veșnică. Și ca să înțelegeți cât de mare este minunea acestei propovăduiri, cu toții în întreaga lume ortodoxă suntem adunați în cadrul Sfintei Liturghii și ne împărtășim cu același trup și sânge al Mântuitorului Iisus Hristos”.
„De aceea, un singur lucru ne cer Mântuitorul, Apostolii și Sfinții: să păstrăm învățătura pe care ne-au predat-o cu toată rigoarea, fără a schimba nimic. Pentru că această învățătură, așa cum ne-au transmis-o Sfântul Apostol Andrei și, mai târziu, Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie, este adevărul așa cum ni l-a descoperit Dumnezeu”, a adăugat la final ierarhul.

Recunoștință adusă lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a vorbit despre importanța aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la așezământul monahal.
„Ați venit să-l bucurați pe Sfântul Teodosie, ocrotitorul acestei mănăstiri, ca să primiți binecuvântarea de la Dumnezeu și, mai ales, foarte mulți de aici ați venit să vă plecați și în fața sfintelor moaște ale Sfântului Apostolul Andrei”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
„Nu este puțin lucru, ca în zona Buzăului și a Vrancei, un loc unde creștinismul a rodit mulți sfinți, să poposească pentru a patra oară în România moaștele Sfântului Apostol Andrei”.
„Să fiți mulțumitori și recunoscători lui Dumnezeu, să vă rugați totdeauna de pace și sănătate și noi să ne străduim să împlinim poruncile lui Dumnezeu și bucuriile sfinților”, a adăugat la final Părintele Arhiepiscop.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhii au oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian o bederniță cu chipul Sfântului Apostol Andrei.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei