Moaștele Sf. Andrei și Sf. Ecaterina pot fi cinstite în Catedrala Națională

La finalul primei Sfinte Liturghii oficiate în Catedrala Națională, Patriarhul României a anunțat aducerea moaștelor Sfântului Andrei și Sfintei Ecaterina în lăcașul de cult sfințit și i-a invitat pe credincioși să se închine în Sfântul Altar.

Toți pelerinii pot intra în Sfântul Altar să se închine la Sfânta Masă, la moaștele Sfântului Andrei și Sfintei Ecaterina până joi seara.

Cinstita mână a Sfântului Apostol Andrei a fost adusă vineri la București de Mitropolitul Hrisostom de Patra. Aceste sfinte moaște, împreună cu un fragment din moaștele Sfintei Ecaterina din patrimoniul Reședinței Patriarhale, au fost așezate spre cinstire sâmbătă seara în Paraclisul CMN.

Cele două racle se află la ieșirea din altarul Catedralei Mântuirii Neamului și vor rămâne acolo până luni dimineață, 26 noiembrie 2018.

Nu este prima dată când românii au ocazia de a cinsti moaștele celui care a propovăduit credința creștină în Dobrogea. Capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus în 1996 la Iași și în 2011 la București.

Dată fiind importanța evenimentului din 1996, acesta a fost înscris în calendar. Astfel, în data de 13 octombrie este serbată Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași.

Urmărește Basilica.ro pentru a fi la curent cu toate noutățile despre Zilele Sfințirii Catedralei Naționale!

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente