„Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles că nu există pășune – adică hrană vie, pâine spre ființă și apă vie – decât pâinea și apa pe care Domnul Hristos le dă lumii”, a spus Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei miercuri, la sfințirea noii biserici din Pietriș, comuna Dolhești, județul Iași.
„Sfinții Împărați Constantin și Elena s-au întors de la întuneric la lumină, de la împărăția lui Satan la Împărăția lui Dumnezeu, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, că Domnul i-a mărturisit a fi în lucrarea Sa.”
Ei „au înțeles că nu există o altă ușă prin care omul poate intra în Împărăția cea adevărată decât ușa numită Hristos”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
„Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles că nu există un alt loc în care se găsește Ușa-Hristos, în care se află hrana cea adevărată, decât în Biserica cea Sfântă a Împăratului Cerului și al pământului, Hristos Domnul.”
O nouă biserică ieșeană

La finalul Liturghiei, Mitropolitul Teofan i-a înmânat Părintelui Paroh Mihail Petrea Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar cei care au ajutat la realizarea bisericii au primit Biblii și distincții de vrednicie.
„Mi-am promis că dacă Bunul Dumnezeu va îngădui să ajung preot aici, voi încerca să ridic o nouă biserică”, a spus parohul.
„Nu știam în acele momente cât va fi de greu, dar nici cât de frumos și de înălțător este momentul în care, împreună cu mulți dintre dumneavoastră, am reușit zidirea acestui lăcaș de o deosebită importanță pentru comunitatea noastră, dar, în același timp, și pentru sufletele și mântuirea noastră.”

Biserica a fost pusă sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Lucrările și pictura s-au realizat între 2019 și 2024, cu sprijinul sponsorilor, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al autorităților județene și locale.
Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa