„Să se bucure pentru o clipă în fața sfintelor moaște și, încărcați sufletește, plini de binecuvântarea lui Dumnezeu, să se întoarcă la casele lor”, a transmis Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei în mesajul transmis pelerinilor care vor veni la Iași pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că pelerinajul reprezintă un moment de comuniune cu sfinții.
„Vin pentru că simt în Sfânta Parascheva omul lui Dumnezeu. Omul care L-a urmat pe Hristos. Omul sărăciei cu duhul, al blândeții, al curăției inimii, al rugăciunii cu străpungere și cu lacrimi”.
Totodată, Mitropolitul Moldovei și Bucovine a explicat că vremea pelerinajului este un moment în care credincioșii „vin să se odihnească sufletește după o lungă oboseală trupească”.
„Vin să așeze în mâna ei bucuria și necazul lor, știind foarte bine și simțind că Sfânta Parascheva le preia în inima rugăciunii ei și bucuria și necazul și le duce în fața tronului Preasfintei Treimi”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.
Sf. Paisie de la Sihăstria, la sărbătoarea de la Iași
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a amintit că anul acesta moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la sărbătoarea de la Iași: „Anul acesta pelerinii vor avea bucuria să se reculeagă și în fața sfintelor moaște ale Sfântului Paisie”.
„Sfânta Parascheva și Sfântul Paisie. Ce Sfinți minunați! Ce genii întru cele ale sfințeniei! Oameni ai răbdării, ai smereniei și ai rugăciunii. Stări sufletești de care avem o imensă nevoie noi, cei de astăzi”.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat munca pe care o depun organizatorii „pentru a pregăti casa frumos împodobită și curată, pentru ca oaspeți dragi, pelerini cu inimă mare, să se simtă bineprimiți”.
„Dumnezeu să binecuvinteze pe cei ce sunt aici și pe cei care vin să aparțină acestei case, adică Sfânta Biserică a lui Hristos din Moldova și din Iași, pentru ca oamenii să se îmbogățească sufletește și, din bogăția sufletului lor, să îmbogățească și pe alții”, a spus la final Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
Pelerinajul la Sfânta Parascheva, unul dintre cele mai mari din regiune, va debuta la Iași joi, 8 octombrie.
















