Mitropolitul Teofan explică de ce „Astăzi este începutul mântuirii noastre”: Dumnezeu S-a făcut trup ca omul să se facă duh

De Buna Vestire, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Durău din județul Neamț. În cuvântul rostit, ierarhul a explicat că această sărbătoare reprezintă „începutul mântuirii noastre pentru că Dumnezeu S-a făcut trup pentru ca omul să se facă duh”.

Potrivit Părintelui Mitropolit această percepție este împărtășită de întreaga Biserică, „astăzi este începutul mântuirii noastre” pentru că Dumnezeu, „la plinirea vremii, a dorit să-Și găsească sălaș în pântecele Fecioarei Maria, pentru ca omul să primească sălaș în inima Împărăției Cerurilor”.

„Astăzi este începutul mântuirii noastre pentru că Dumnezeu S-a făcut om ca omul să dobândească starea de Dumnezeu după har”.

„Întrebarea din inima acestei sărbători, legată de mântuirea noastră, este «Cum poate omul, purtător de trup, născut din bărbat și din femeie, trăitor în această lume, să primească sălaș în Împărăția Cerurilor?».

Folosindu-se de textul Noului Testament, IPS Teofan a subliniat faptul că răspunsul îl oferă chiar Mântuitorul Iisus Hristos atunci când zice „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Continuând pe aceeași linie exegetică, Părintele Mitropolit a spus că „răspunsul ni-l oferă, de asemenea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care arătând spre Dumnezeiescul Fiu, zice celor de față la Nunta din Cana Galileii: «Faceți tot ceea ce vă va spune El», adică Domnul Hristos”.

Asemenea Mântuitorului și Maicii Domnului, Sfinții Apostoli reiau discursul cu privire la nevoia omului de a se mântui și arată prin aceasta „că dragostea este mai mare decât toate, ea, în duhul credinței și nădejdii în Dumnezeu, îl ridică pe om de pe pământ în slava Împărăției Cerurilor”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan vineri la Mănăstirea Durău.

Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…