Mitropolitul Teofan: Dumnezeu nu întârzie niciodată la întâlnirea cu omul

„Biserica este locul în care omul îl întâlnește pe Dumnezeu și El nu întârzie niciodată la aceasta întâlnire ”, a spus Mitropolitul Teofan în omilia de duminică, 26 mai 2019.

În Duminica Samarinencei, ierarhul a resfinţit biserica mănăstirii Vlădiceni şi a oficiat Sfânta Liturghie în aer liber, informează Doxologia.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit despre legătura omului cu Dumnezeu.

„Dumnezeu coboară și se răstignește pentru om, pentru ca omul răstignindu-se și el pentru ceilalți din jurul său să urce către Dumnezeu”, a spus ierarhul.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a accentuat că întâlnirea omului cu Dumnezeu se realizează în Biserică, mai ales prin intermediul Sfintei Euharistii.

„Omul este chemat la fiecare Sfântă Liturghie, să vină cu pâinea, cu vinul, cu apa curată, în care așează inima sa. Durerile și bucuriile sale, pe care așezându-le în pâine și în vin, le așează apoi în mâna preotului pentru ca acesta să le trimită la Dumnezeu iar El în schimb așează viața Sa în pâine și în vin care devin Trupul și Sângele Său, și le oferă apoi ca dar omului să se împărtășească cu dânsele”.

„Omul dă lui Dumnezeu viața lui și Dumnezeu oferă omului Trupul și Sângele Său, adică viața Sa!”

Mănăstirea Vlădiceni

Mănăstirea Vlădiceni este o mănăstire de călugări amplasată la marginea municipiului Iași, în localitatea Vlădiceni, din comuna suburbană Tomești, pe locul numit în cronici „Poiana Vlădicăi”.

În anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma exploziei unui depozit de muniții din apropiere.

Între anii 1923-1928, arhimandritul Epifanie Demetrescu și alți câțiva călugări veniți din Muntele Athos, au reclădit așezarea monahală.

Aceasta a fost grav avariată de cutremurul din anul 1940, iar în timpul celui de-al doilea război mondial s-a încercat refacerea ei.

În 1959, chiliile au fost preluate de către gospodăria agricolă de stat, iar biserica a funcționat din acel an doar ca biserică parohială, devenind ulterior depozit.

În anul 1992 a fost inițiată refacerea mănăstirii, iar în 1995 a fost sfinţit locul actualului lăcaş de cult.

Foo credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente