Mitropolitul Teofan a vorbit la hramul Schitului Boureni despre meritele Sf. Împăraţi Constantin şi mama sa Elena

Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a vorbit marţi la hramul Schitului Boureni, unde a oficiat Sfânta Liturghie, despre meritele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena în ceea ce priveşte libertatea religioasă.

„Creștinii primelor veacuri au înțeles că omul nu poate intra în viață, nu poate fi în viață și nu poate ieși din această viață în cealaltă, cea veșnică, dacă nu Îl are pe Hristos Domnul ca Dumnezeu și Mântuitor”.

„Sfinții Împărați Constantin și Elena au înțeles acest lucru și au deschis larg porțile ca oamenii să poată intra printr-însele, prin porțile bisericilor, ale catedralelor care au fost construite de Împărăteasa și Sfânta Elena, de bineplăcutul și marele său fiu, Constantin”.

„Cei doi au înțeles că se cuvine să ofere oamenilor această posibilitate, să intre pe ușa care se numește Hristos, și au făcut aceasta cu sârg, cu credință și cu putere. Creștinii care până la ei erau persecutați, alungați și omorâți, au avut posibilitatea să mărturisească în mod liber că Hristos este ușa”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

În cadrul predicii rostite, Părintele Mitropolit a amintit că prima parte a Simbolului de credinţă a fost alcătuit în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, informează Doxologia.

„După aproape 1700 de ani, noi rostim Crezul care a fost alcătuit, prima sa parte, în timpul sinodului convocat și ajutat să se întrunească de Sfântul Constantin cel Mare și mama sa, Elena”.

Schitul Boureni a fost redeschis în 1990, după o perioadă în care a fost închis, fiind dat în grija Mănăstirii Neamț, iar din anul 1992 a fost încredințat Mănăstirii Sihăstria.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente