Mitropolitul Teofan a trimis o coroană la înmormântarea tinerei mame care a murit la Maternitatea Botoșani

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a trimis o coroană de flori la înmormântarea Alexandrei Ivanov, mama în vârstă de 26 de ani a patru copii.

„A transmis un buchet de flori și un gând de mângâiere pentru familie și o promisiune. Că vom fi alături. Și financiar atunci când va fi nevoie de niște burse pentru copii și ceea ce va mai fi necesar. Dumnezeu să o ierte”, a transmis Arhim. Nicodim Petre, Consilier la Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Alexandra era membră a Asociației Tinerilor Ortodocși din România (ATOR), care îl are consilier spiritual pe Arhim. Nicodim Petre.

Tânăra mamă se implica în numeroase activități de voluntariat, ajuta la organizarea de tabere religioase și era credincioasă ortodoxă practicantă: prezentă duminica la Sfânta Liturghie, ținea posturile și se spovedea periodic, informează Botoșăneanul.

Alexandra Ivanov a murit în urma unei sarcini oprite în evoluție la trei luni. În noaptea de vineri spre sâmbătă, a ajuns cu dureri mari la spital, dar niciunul din medicii maternității cărora le-a scris mesaje pe telefon nu a dat curs cererilor ei disperate de ajutor.

Alexandra a murit sâmbătă dimineață și a fost înmormântată luni.

Foto credit: Arhiva Doxologia.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente