Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit sâmbătă o nouă biserică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfântul lăcaș a fost recent construit în satul Ibăneasa, comuna Știubeni, județul Botoșani.
Mitropolitul Teofan a sfințit lăcașul de cult, apoi a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în aer liber.
„Cum putem fi noi receptivi, maleabili, pentru ca puterea lui Dumnezeu să pătrundă în noi, să fim tari și neclintiți, sporind în lucrarea Domnului și având nădejdea în El?” a spus Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
„Avem nevoie de trei lucruri, să aparținem unor realități sfinte, trei la număr, cum ar fi: să aparținem Bisericii, adică să fim membrii într-o parohie; să facem parte dintr-o familie binecuvântată; și, pentru că Dumnezeu a făcut să ne naștem pe acest pământ, să aparținem unui neam și să avem conștiința acestei apartenențe.”
„Ca să fie tare și statornic, creștinul ortodox adevărat se cuvine să fie adăpat și hrănit din pâine curată și din apă vie. Ce este această apă vie? Să aibă credință, nădejde și dragoste”, a mai explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Omul este chemat să deschidă Sfânta Scriptură, să participe la Dumnezeiasca Liturghie și să aibă o viață de rugăciune.”
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan l-a înălțat la rangul de iconom stavrofor pe Părintele Paroh Ioan Grosu și a oferit diplome celor care au sprijinit construcția bisericii.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale și credincioșii din comunitate.
Scurt istoric
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă, în 5 noiembrie 2017, de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la acea vreme Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Biserica este construită în stil tradițional moldovenesc, având 15 metri lungime și 5 metri lățime, fiind împărțită în trei spații, altar, naos și pronaos.
Lucrările s-a desfășurat sub coordonarea Părintelui Paroh Ioan Grosu, prin jertfa și osteneala credincioșilor din parohie, cu sprijinul consiliului local și al primăriei și cu ajutor din partea Mănăstirii Știubieni și a altor credincioși și donatori.
Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru