Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a oficiat vineri slujba de sfințire a Bisericii „Schimbarea la Față a Domnului” de la Mănăstirea Văratec, la finalizarea lucrărilor de restaurare.
Alături de Părintele Mitropolit, din sobor a făcut parte și Episcopul Ieronim al Daciei Felix.
Slujba de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie, în timpul căreia Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului le-a vorbit credincioșilor despre importanța rugăciunii în viața creștinilor.
„Când te rogi, intri în relație directă cu Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
„Când împlinim faptele bune și virtuțile, intrăm în relație directă cu Dumnezeu. Când citim Sfintele Scripturi sau orice carte ziditoare de suflet, intrăm în relație directă cu Dumnezeu”, a adăugat ierarhul.
În timpul Sfintei Liturghii, credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfinților Iosif și Gheorghe Pelerinul.
Întrucât în data de 16 august sunt cinstiți Sfinții Martiri Brâncoveni, Mitropolitul Teofan a vorbit despre modelul pe care aceștia îl reprezintă.
„Sfântul Constantin Brâncoveanu și-a asumat slujirea la care a fost rânduit de Dumnezeu, așa cum se cuvine ca și noi, cei din lume, să ne asumăm cu responsabilitate slujirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oferit stavroforei Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii, dar și tuturor celor care s-au implicat în lucrările de restaurare, distincții de vrednicie.
Foto credit: Doxologia.ro / Oana Nechifor