Mitropolitul Teofan a participat la primirea în Biserică a 227 de copii și adulți africani

O delegație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei condusă de Mitropolitul Teofan a participat sâmbătă, la Centrul Misionar din Kidamali, Tanzania, la botezul a 227 de copii și adulți africani.

Au fost primiți în Biserică atât prunci nou-născuți din familii ortodoxe, cât și adulți din comunitatea massai a satului Ipwasi.

Călătoria românilor la Kidamali a avut loc la invitația Episcopului Agatonic de Arusha și Tanzania Centrală și cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel.

Duminică, Mitropolitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Kidamali împreună cu Episcopul Agathonic de Arusha și Tanzania, cu Arhim. Gavriil Alexa, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, și cu preoți ai comunităților din zonă.

După liturghie, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit chiliile mănăstirii locale, care are hramurile „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Sfântul Paisie de la Neamț”.

Pe parcursul celor câteva zile, delegația a vizitat Școala Primară și tribul de massai din Ipwasi, precum și Grădinița din cătunul ortodox Sfântul Gheorghe din Nyamihuu, construită cu ajutorul românilor.

După o perioadă de misiune în Tanzania, Arhim. Nicodim Petre, consilier la Sectorul Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, a oferit o mărturie revistei Cuvinte pentru tineri a Mănăstirii Putna. Mulți africani primesc botezul ortodox fiindcă numai acesta îi scapă de problemele pe care le au cu spiritele rele, a povestit părintele arhimandrit.

Prunci botezați sâmbătă, 25 mai 2024, la Kidamali, Tanzania. Sursa foto: Doxologia.ro

Centrul Misionar Ortodox din Kidamali este la 35 de kilometri distanță de orașul Iringa și face parte din Patriarhia Alexandriei. Prezența românească, greacă și cipriotă la centru se bazează pe o colaborare între Arhiepiscopia Iașilor și Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală.

În cadrul acestei colaborări, s-au construit două biserici, s-au făcut 10 fântâni și aducțiuni de apă și se achită taxele de școlarizare pentru peste 500 de copii. Zilnic, 300 de copiii primesc câte o masă caldă. Maicile de la centru sunt zilnic în mijlocul copiilor și la dispoziția femeilor sau familiilor care au nevoie de ajutor.

Sursa foto: Doxologia.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente