Mitropolitul Teofan a binecuvântat capela unui detașament de pompieri din Iași

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat luni noua capelă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” – Detașamentul 1 de Pompieri Iași, închinată Sfântului Iosif de la Partoș, ocrotitorul pompierilor, și Sfântului Efrem cel Nou.

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Teofan alături de preoți din unitățile militare ieșene. La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, oficialități și pompierii Detașamentului 1 Iași.

„Viața nu este doar cu cer senin, știți foarte bine, avem probleme în viața de familie, în viața societății, uneori chiar și la serviciu, și Biserica este așezată acolo să te încurajeze, să nu intri niciodată în panică, să nu cazi niciodată în deznădejde, pentru că mai este și ziua de mâine, mai este și posibilitatea ridicării, și, chiar dacă ai trecut printr-un moment de cumpănă, nu acesta are ultimul cuvânt”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a mulțumit celor implicați în construirea lăcașului de cult și i-a încurajat să continue proiectul edificării unei biserici de zid.

„Este un moment istoric, pentru că anul acesta a împlinim 190 de ani de când s-a înființat prima unitate de pompieri și este un moment istoric pentru că, din mila Bunului Dumnezeu, am reușit să ridicăm acest paraclis, din dragostea colegilor, cu sprijinul instituției”, a precizat preotul Claudiu Patrașcu.

Distincții

Pentru meritele depuse la amenajarea spațiului liturgic, precum și pentru întreaga activitate în cadrul ISU Iași, părintele Claudiu Mihai Patrașcu a primit rangul de iconom stavrofor.

Totodată, Generalul de brigadă Ionuț Ciprian Grădinaru, Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, precum și ofițerii, pompierii militari și binefăcătorii lăcașului au primit diplome și distincții de vrednicie.

Anul acesta se împlinesc 190 de ani de la înființarea primei companii de pompieri din orașul Iași.

Foto credit: Doxologia / Flavius Popa


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…