Mitropolitul Serafim a găzduit o conferință dedicată Casei Regale și Reginei Elisabeta

Institutul German-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog, organizație non-profit inițiată de Mitropolitul Germaniei, a organizat marți, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg, o conferință despre Casa Regală a României și Regina Elisabeta.

Întâlnirea a fost găzduită de Mitropolitul Serafim și s-a desfășurat în limba germană, fiind ocazionată de împlinirea a cinci ani de la înființarea institutului.

În deschidere au vorbit Părintele Mitropolit Serafim și de Prof. Dr. hc Hermann Schoenauer, președintele „Ex fide lux”.

Prima prelegere, intitulată Hohenzollernii pe tronul regal al României (1866-1947). Introducere în istoria monarhiei în România, a fost susținută de Dr. Anneli Ute Gabanyi (Berlin), membră în Consiliul privat al Coroanei Regale a României.

Doamna Gabanyi a vorbit despre exilul Casei Regale și despre noua misiune pe care aceasta o îndeplinește după căderea comunismului: spre deosebire de casele regale ale monarhiilor constituționale europene de astăzi, care au un rol adesea ceremonial, Casa Regală a României are un rol eminamente funcțional, recunoscut și reglementat de Statul Român.

Atât în trecut cât și astăzi, Familia Regală se bucură de prețuirea poporului român, fiind păstrătoare și sprijinitoare a tot ceea ce înseamnă valoare: credința, tradiția, cultura, viața trăită sub semnul eleganței.

A doua prelegere, intitulată Cuvinte sufletești ale Reginei Elisabeta a României. Devoțiuni religioase ale unei regine creștine – introducere și lectură, a fost susținută de Dr. Silvia Irina Zimmermann (Mannheim), specialistă în germanistică și anglistică, traducătoare a mai multor volume scrise de membrii Casei Regale.

De curând, Dr. Silvia Irina Zimmermann a reeditat în limba germană volumul Cuvinte sufletești de Carmen Sylva (pseudonimul literar al Reginei Elisabeta). Volumul a apărut sub titlul Seelengespräche la Editura Noëma și cuprinde 21 de eseuri devoționale publicate prima dată în 1888, în limba română, la Tipografia Cărților Bisericești a Mitropoliei Ungrovlahiei.

Experta a vorbit despre educația creștină a tinerei prințese Elisabeta de Wied, viitoarea consoartă a primului rege al României, Carol I, despre rolul ei pe tronul princiar și apoi pe cel regal al României, despre operele sale literare și aportul ei la viața culturală a țării.

Conferința s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri moderate de părintele Jürgen Henkel.


Mitropolitul Germaniei este președintele Consiliului Consultativ al Institutului German-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog. Scopul organizației este promovarea credinței creștine și stabilirea unui dialog teologic, cultural și academic între Biserica Ortodoxă Română și zona culturală de limbă germană.

Foto credit: Mitropolia Germaniei

Comentarii Facebook


Știri recente