Mitropolitul Petru a semnat un acord pentru sprijinirea cazurilor sociale din Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Petru a semnat un acord cu reprezentanții Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (ASICS). Organizația va oferi sprijin pentru cazurile sociale din evidența Mitropoliei Basarabiei.

În fiecare duminică se vor oferi 100 de prânzuri calde persoanelor aflate în nevoie. Distribuția va fi realizată la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” (strada 31 August 1989, nr. 161, Chișinău) și la domiciliul beneficiarilor.

ASICS a fost reprezentată la semnarea acordului de Plamen Milanov, Președinte de onoare, și de Alexandru Gîscă, Președintele Consiliului ASICS.

Părintele mitropolit și-a exprimat profunda recunoștință față de sprijinul primit, iar Plamen Milanov a subliniat dorința sa de a dezvolta împreună cu Mitropolia Basarabiei și alte proiecte cu impact în comunitate.


Mitropolia Basarabiei oferă prânzuri calde zilnic prin proiectul Cantina Mobilă „Aproape de aproapele” al Misiunii Sociale Diaconia. Cantina activează de luni până vineri, de la ora 15:00, astfel: lunea, miercurea și vinerea în Parcul Mezon (sec. Râșcani) al Chișinăului, iar marțea și joia în Parcul Serghei Lazo (sec. Botanica) al Chișinăului.

Sursa foto: Mitropolia Basarabiei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente