Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei a slujit cu Patriarhul Serbiei la Viena

În perioada 8-11 iunie, Patriarhul Porfirie al Serbiei s-a aflat într-o vizită oficială în Austria.

Programul vizitei a inclus întâlniri cu credincioșii sârbi, cu autorități austriece de stat și locale dar și cu reprezentanții Bisericilor Ortodoxe surori. Sâmbătă, Patriarhul Serbiei a sfințit o capelă construită pe locul lagărului de concentrare din Mauthausen, unde au murit peste 8.000 de soldați sârbi în timpul Primului Război Mondial.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentă de către Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord care a dat curs invitației venite din partea episcopului sârb al locului, Preasfințitul Andrei (Cilerdzic), se precizează pe site-ul oficial al Mitropoliei.

Înaltpreasfinția Sa a slujit duminică alături de Patriarhul Porfirie la Sfânta Liturghie oficiată în apropiere de biserica sârbă din Viena închinată Acatistului Maicii Domnului.


Vizita patriarhală din Austria s-a încheiat cu un dineu organizat în Sala de Marmură a palatului Oberes Belvedere, locul de desfășurare al celui mai important eveniment din istoria postbelică a Austriei, anume semnarea Tratatului de Stat (1955), document care atestă suveranitatea statului.

Evenimentele au oferit ierarhului român prilejul unor întrevederi cu Cardinalul Christof Schönborn, cu nunțiul papal din Austria și cu alte personalități politice și religioase.

În cadrul dineului, Patriarhul sârb Porfirie i-a acordat Cardinalului Christoph Schönborn cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Sârbe: Gradul de aur al „Ordinului Sfântul Sava”, ca mulțumire pentru ajutorul acordat comunității sârbe prin oferirea a două lăcașuri de cult.

În cuvântul de mulțumire, Cardinalul a evocat legătura deosebită pe care o are cu Biserica Ortodoxă, mai ales datorită întâlnirii providențiale cu marele teolog român Andrei Scrima. De asemenea, și-a exprimat grija deosebită pe care o are față de comunitățile ortodoxe, care au nevoie de locașuri de cult în care să poată sluji și păstra credința.

Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim au fost invitați Pr. Nicolae Dura, Vicarul administrativ al Austriei, Pr. Emanuel Nuțu, consilier cultural al Arhiepiscopiei și Pr. Ioan Moga, protopop pentru Viena, Austria Inferioară și Burgenland.

Foto credit: Patriarhia Sârbă

Comentarii Facebook


Știri recente