Mitropolitul Olteniei: Ochii sufletului trebuie curăţiţi permanent cu rugăciune, post şi spovedanie

IPS Irineu a oficiat în data de 23 iulie 2017 Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj. Din soborul slujitor a făcut parte și părintele Cornel Pârvu, Protopopul Protoieriei Băileşti, a precizat părintele Gheorghe Cioiu.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Olteniei a detaliat principalele învăţături ale pericopei evanghelice duminicale (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum, Matei 9, 27-35).

Precum orbii din Evanghelie, şi noi, îndepărtaţi de Dumnezeu şi orbiţi din cauza păcatelor, rătăcim drumul către mântuire. De aceea, ochii sufletului trebuie curăţiţi permanent cu rugăciune, cu post şi spovedanie. Căci întreaga noastră viaţă se află în mâna Lui şi nevoie este ca să ne păstrăm viaţa în lumina care vine numai de la Dumnezeu, iar ajutorul de la Dumnezeu îl putem afla numai în Biserică, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Continuând cuvântul său, Ierarhul a sublinit că şi cei de astăzi sunt de multe ori bolnavi de orbire şi muţenie ca şi cei din Evanghelie, din pricina păcatelor și a trăirii în afara poruncilor lui Dumnezeu.

La fel stau lucrurile şi cu mutul din Evanghelia de astăzi, care, stăpânit fiind de un demon, avea limba legată şi nu putea grăi. Prin urmare, şi noi, ori de câte ori nu vieţuim după poruncile lui Dumnezeu orbim sufleteşte şi chiar trupeşte şi suntem muţi, deoarece privirea sănătoasă şi vorbirea înţeleaptă nu se hrănesc cu mâncare şi băutură, ci cu rugăciune, cu post, cu priveghere şi cu mărturisirea păcatelor, cu inima frântă şi smerită, a precizat IPS Irineu.


Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Unirea, Dolj, a fost construită începând cu anul 1891, pe locul unei biserici mai vechi din lemn cu acelaşi hram într-un  document din anul 1845. Sfântul lăcaş, construit în formă de cruce din cărămidă arsă, a fost sfinţit în anul 1901 de protoiereul Săndulescu.

Lucrările de construcţie au fost susţinute din donațiile credincioşilor păstoriţi de preotul Preda (m. 1894) şi preotul Nicolae Risipiţeanu (m. 1919). Datorită igrasiei (biserica fiind construită în punctul cel mai de jos al localităţii şi cu pânza freatică la mică adâncime), au fost efectuate mai multe lucrări de restaurare şi renovare, ultimele fiind finalizate în noiembrie 2011, când biserica a fost resfinţită de IPS Părinte Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente