Mitropolitul Olteniei: În Biserică ni se dăruiește hrana cea duhovnicească necesară sufletului

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat duminică, 12 februarie 2017, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Polovragi din judeţul Gorj, notează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.

Răspunsurile la strană au oferite de Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Olteniei a evidențiat că fiecare persoană se regăsește în pilda Fiului risipitor.

 Parabola Fiului risipitor este rostită şi pentru noi, căci şi noi rătăcim și ne abatem de la drumul cel drept. Însă părăsind patimile, ne întoarcem la Tatăl ceresc şi El ne primește cu multă dragoste, pentru că atunci când ne întoarcem,  avem mintea curată și gândirea luminată. Mintea și rațiunea sunt centrul existenței noastre atunci când sunt pătrunse de Duhul Sfânt, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Înaltpreasfinția Sa a mai precizat că în Biserică credinciosul primește hrana cea duhovnicească necesară sufletului și mântuirii.

Dumnezeu ne-a îndreptat și ne-a călăuzit pașii spre Biserică unde ni se dăruieşte hrana cea duhovnicească necesară sufletului, unde ni se dă iertare pentru păcatele noastre, unde ni se dă Sfânta Euharistie şi toate cele necesare pentru mântuirea noastră, a spus ierarhul.

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a binecuvântat credincioșii prezenți la Mănăstirea Polovragi.

 ***

Aşezământul monahal de la Polovragi a fost construit în jurul anului 1505. Ctitorii lăcașului de cult sunt Radu Comisul si Pătru Spătaru, fiii boierului Danciu Zamona.

Închinată apoi Sfântului Mormânt, mănăstirea a fost răscumpărată de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care a înălţat turla bisericii şi i-a adăugat un pridvor în stil brâncovenesc.

Până în secolul al XX-lea, obştea de la Polovragi a fost formată din călugări. Odată cu venirea regimului comunist, în urma emiterii decretului care urmărea desfiinţarea tuturor mănăstirilor, călugării au fost evacuaţi şi mănăstirea a fost închisă.

Viața monahală şi-a  reluat activitatea, ca obşte de maici, la începutul anilor 1950, în timpul Mitropolitului Firmilian al Olteniei.

Comentarii Facebook


Știri recente