Mitropolitul Olteniei i-a vizitat pe copiii cu afecţiuni oncologice de la spitalul din Craiova

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, i-a vizitat joi, 28 aprilie 2016, pe copiii internaţi la Departamentul de Oncopediatrie şi Secţiile de Pediatrie I şi II ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru a-i binecuvânta şi a le oferi daruri cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti.

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a fost întâmpinat de cadrele medicale, pe care le-a binecuvântat şi cărora le-a dăruit iconiţe cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, Mitropolitul Olteniei a vizitat mai mulţi bătrâni aflaţi în nevoie, cărora le-a oferit mai multe pachete, în cadrul proiectului umanitar „Faptele Bune sunt Lumină” al Asociaţiei Vasiliada.

  “Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi nu ne putem bucura de acest praznic al Învierii dacă nu facem bucurie şi celor de lângă noi. Sunt mulţi care trăiesc în suferinţă, bolnavi abandonaţi, unii chiar cu multă mâhnire, deoarece copiii lor nu se mai îngrijesc de ei. De aceea am întocmit acest buchet de bucurii celor bătrâni, prin parohiile noastre, aducându-le celor care au nevoie de noi alimente şi lucruri de prim ajutor. Mulţumim prietenilor noştri din mass media, mulţumim preoţilor noştri, credincioşilor în primul rând, care au ascultat mesajul nostru şi suntem pe deplin încredinţaţi că aceste daruri pe care ei le-au oferit sunt primite de Dumnezeu în Ceruri, deoarece întotdeauna bucuria pe care o facem celui de lângă noi este şi bucuria noastră. Preabunul Dumnezeu face ca pe de o parte suferinţa unora să fie mai uşoară, iar pe de cealaltă parte ca noi să învăţăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu să nu ajungem niciodată în stadiul acesta, să fim abandonaţi, să fim uitaţi de oameni şi trişti, tocmai în ziua când serbăm Biruinţa, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Înaltpreasfinţia Sa a apreciat cu acest prilej picturile realizate de studenţii Secţiei de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie din Craiova la Departamentul de Oncopediatrie. În cadrul proiectului „Culori pentru viaţă”, 20 de studenţi, împreună cu profesorii coordonatori, şi-au propus să-şi valorifice talentul artistic în beneficiul copiilor cu afecţiuni oncologice.

Astfel, în această perioadă premergătoare Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, viitori restauratori şi pictori bisericeşti înfrumuseţează cu imagini pictate pereţii saloanelor pentru copiii internaţi la acest department din spitalul Craiova, a subliniat Gabriela Firu, de la Biroul de Comunicare al Eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente