Mitropolitul Olteniei, cetățean de onoare al județului Mehedinți

Mitropolitul Irineu al Olteniei a fost declarat joi cetățean de onoare al județului Mehedinți.

La ședința Consiliului Județean au fost prezenți alături de mitropolit Episcopii Nicodim al Severinului și Strehaiei și Siluan al Ungariei.

Distincția a fost acordată la propunerea PS Nicodim, în contextul aniversării a 15 ani de când IPS Irineu conduce Mitropolia Olteniei, a precizat Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți.

Mitropolitul Irineu a mulţumit pentru titlu și a spus că se consideră un confrate în familia Olteniei.

„Am stat mult şi am cântărit asupra acestui eveniment şi m-am întrebat, efectiv, ce valoare am dobândit de sunt cetăţean de onoare al dumneavoastră. Evident că am legat această distincţie de faptul că sunt oltean din Ţara Loviştei, apoi m-am bucurat, de asemenea, că sunt în mintea şi sufletul dumneavoastră. Pentru că este important să realizezi acest lucru ca un părinte duhovnicesc al unei regiuni, în cazul nostru Oltenia. Şi una dintre justificările cele mai importante a fost familiaritatea”, a spus ierarhul.

„Vă consider, întotdeauna, membrii familiei noastre din Oltenia şi am venit aici nu în calitate de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, ci de confrate al dumneavostră. Este foarte important să te poziţionezi acolo unde eşti. Şi cel mai important lucru este să te încadrezi în societate, în gândirea societăţii şi în manifestarea societăţii”.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

După cuvântul de mulţumire, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenţi despre teologia Sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos. Vezi mai multe detalii pe site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Comentarii Facebook


Știri recente