Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit la Biserica Toma Cozma din Iași

Ca în fiecare an, în Duminica a doua după Paşti, cunoscută sub numele de Duminica Tomei, Biserica „Toma Cozma”, vechi monument istoric al cetăţii Iaşului, a îmbrăcat haine de sărbătoare întru cinstirea Sfântului Apostol Toma și a mărturiei sale despre Hristos Cel Înviat. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a evocat viața Sfântului Apostol Toma.

Toți ucenicii se bucurau, spuneau: ”L-am văzut pe Domnul”. Și o bucurie mai mare, după o disperare și mai mare în care căzuseră ucenicii, văzându-L pe Domnul răstignit, o bucurie mai mare decât aceasta, n-o puteau avea. Și, totuși, Toma folosește faimoasele cuvinte: ”Dacă nu voi atinge cu degetele mele semnul cuielor din palmele și din picioarele Domnului și nu voi pune mâna mea în coasta Lui, care fusese însulițată imediat după ce Domnul Hristos Și-a dat Duhul pe cruce, eu nu voi crede. Credea, și nu credea. Credea, și se îndoia. Este definită această săptămână din viața lui Toma ca o viață de chin, ca o viață de derută, ca o săptămână de nesomn, de agitație lăuntrică, de dramă sufletească: O fi înviat ? N-o fi înviat ? Au văzut ucenicii o nălucă ? Sau L-au văzut pe El ? Și s-a frământat Toma o săptămână întreagă, iar la o săptămână după ce ucenicii L-au văzut pe Domnul, L-a văzut, în sfârșit, și Toma. Și atunci, Toma a rostit cuvintele celei mai scurte și cuprinzătoare mărturisiri, și anume: ”Domnul meu și Dumnzeul meu”. Și primind încredințare deplină despre Învierea Domului Hristos, viața lui s-a bucurat și a recuperat, după o săptămână pierdută, și bucuria, și pacea lăuntrică, și certitudinea credinței”, a mărturisit Ierarhul.

Părintele paroh Mihai Mărgineanu a adresat cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Teofan pentru acceptarea invitației de a sluji Sfânta și Dumnezeiască Liturghie de Hramul Bisericii, dăruindu-i totodată, ca semn de prețuire, din partea parohiei, o icoană pictată pe lemn cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, subliniind în acest mod și importanța acordată celei de-a doua ocrotitoare a bisericii.

„Biserica Toma Cozma este ctitorie a banului Toma Cozma, un demnitar ieșean, un om a cărui viață a fost dedicată administrației locale, ocupând mai multe funcții și atribuțiuni publice. Acesta, împreună cu soția sa, a trecut printr-o dramă: unicul lor copil, o fetiță, a murit de timpuriu și au rămas cu o poziție socială foarte bună, dar totodată s-au confruntat și cu acea lipsă a afecțiunii pentru un copil. Și au luat o hotărâre foarte importantă în viața lor: au hotărât să ctitorească biserici. Astfel, banul Toma Cozma este ctitorul a trei biserici: Biserica Toma Cozma, căruia i-a dat hramul Sfântului Apostol Toma și a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, căci pe soția sa o chema Ecaterina, Mănăstirea Dobrușa din Republica Moldova, o mănăstire ce a reprezentat de-a lungul secolelor un pol de spiritualitate și cultură pe malurile Nistrului, și o biserică în județul Bacău, a afirmat părintele Mihai Mărgineanu.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat slujba de sfințire a stranei cu icoane, în care a așezat spre închinare două fragmente din moaștele Sf. Ap. Toma și ale Sf. M. Mc. Ecaterina.

Aceste moaște vor rămâne în permanență la Biserica Toma Cozma, unde, zilnic, începând cu ora 18.00, se vor rosti acatiste și rugăciuni, credincioși de pretutindeni fiind așteptați să pășească pragul bisericii pentru a se închina. Tot în cinstea Sfinților Ocrotitori ai parohiei, în fiecare zi de sâmbătă, începând cu ora 7.00, se săvârșește Sfânta Liturghie, anunţă reprezentanţii Biroului de Presă al Eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente