Mitropolitul Irineu la ITO Oltenia: Tinerețea este una dintre cele mai frumoase etape ale vieții

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia a avut loc între 20 și 22 iunie la Craiova. La festivitatea de deschidere de la Catedrala din Craiova, Mitropolitul Irineu a subliniat importanța întâlnirii tinerilor în Biserică, unde primesc binecuvântarea lui Dumnezeu.

„Încep cuvântul meu cu un verset din psalmul profetului David: Cât de bine și cât este de frumos ca să fie frații în unire. Această întrunire face parte din binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru a fi împreună sau a merge împreună în Biserică spre calea Împărăției cerurilor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Mitropolitul Olteniei a subliniat că „reuniunea aceasta este o întrunire, adică în unire și unitate în Biserică și în Preasfânta Treime. Așa cum Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt împreună, a făcut ca și noi, creaturile sale, să fim împreună, să stăm împreună cu El. Întrunirea aceasta este o lucrare dumnezeiască în care noi să fim laolaltă cu strămoșii noștri și cu toți oamenii Bisericii. Este o întrunire a tineretului ortodox din Oltenia și din alte părți, lucru care face ca bucuria noastră să fie deplină și să avem conștiința că facem parte dintr-o casă comună”.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a amintit că „în gândirea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, casă înseamnă biserică. Mântuitorul Hristos a lăudat de multe ori tinerețea, această vârstă foarte importantă în viața noastră. Tinerețea este una dintre cele mai frumoase etape ale vieții”.

Întrunire a cunoașterii și a vederii

Mitropolitul Olteniei a spus că „întrunirea aceasta aș pune-o sub semnul cunoașterii și vederii. În cunoaștere primim darul lui Dumnezeu și în același timp ne știm pe noi înșine. Vederea este bucuria de a ne întâlni, de a ne vedea și de a ne descoperi pe noi înșine”.

„Noi nu suntem suficienți prin ceea ce suntem, ci avem nevoie de cel de lângă noi. Darurile sunt împărțite. Nu toate sunt date unui singur om, ci sunt date la fiecare în parte în așa fel încât noi să fim complementari, să avem nevoie de cel de lângă noi. Aceasta este bucuria Tatălui ceresc ca să fie împreună cu noi și să ne dăruiască darurile Sale cele bogate”.

„Așadar, fiți binecuvântați în aceste zile sfinte aici la Craiova, în Mitropolia noastră. Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvânteze și să plecați de la această unire plini de gânduri bune, de amintiri plăcute și de binecuvântare”, a concluzionat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia a reunit peste 200 de tineri din eparhiile Mitropoliei Olteniei. Aceștia au vizitat muzeele din Craiova, au participat al workshopuri și au avut parte de un concert de folk în parcul Romanescu.

De asemenea, în ultima zi a manifestării, tinerii au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de Mitropolitul Irineu Parohia Poiana din comuna Turburea, județul Gorj.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente