Mitropolitul Irineu despre credință, iubire și recunoștință

Reflectând la Vindecarea celor zece leproși relatată în textul evanghelic duminical, Mitropolitul Irineu al Olteniei a evidențiat trei virtuți esențiale pentru creștini: credința, iubirea și recunoștința.

Omilia a fost rostită potrivit Mitropoliei Olteniei, duminică, 20 ianuarie 2019, în Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ilie” din Craiova.

Credința

„Credința este virtutea celor care se aflau în cumplita boală a leprei. Auzind de minunile săvârșite de către Hristos, cei leproși au ieșit cu credință în întâmpinarea Acestuia și i-au cerut să îi vindece, fapt care s-a și întâmplat”, a subliniat ierarhul.

Mitropolitul Irineu a explicat că în acest context observăm trei lucruri foarte importante: „faptul că dumnezeirea Mântuitorului Hristos nu are nimic cu boala, vedem milostivirea Lui cea mare și înțelegem că Mântuitorul nu are niciun păcat, nu are nicio vină”.

Iubirea

„Iubirea reprezintă imboldul dumnezeiesc prezent în Hristos și care l-a făcut să vindece neputința celor leproși. Din iubirea de oameni, Hristos S-a întrupat ca să vindece din interior firea umană, slăbită de păcat, în urma greșelii lui Adam”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Mitropolitul Olteniei a explicat că „iubirea este aceea care ne face să fim mulțumitori”, iar „Mulțumirea și recunoștința noastră trebuie să fie întotdeauna înmănuncheate cu credința și iubirea noastră”.

Recunoștința

Continuând reflecțiile asupra Vindecării celor zece leproși, ierarhul a spus că „Recunoștința trebuie să fie permanent prezentă în inima și viața noastră”.

Așa cum îl vedem pe cel lepros că este mulțumitor față de Hristos Domnul, la fel și noi trebuie să mulțumim lui Dumnezeu și tuturor celor din jurul nostru.

„Ți-a făcut cineva un bine, mulțumește-i! Roagă-te pentru el sau fii cel puțin recunoscător pentru acest bine și Dumnezeu care va vedea această mulțumire și recunoștință a ta, îți va da în continuare și alte daruri”.

Vezi și: Patriarhul Daniel: Recunoştinţa – sentimentul cel mai firesc al omului demn în faţa binefacerii primite

Părintele Mitropolit a recomandat să acordăm recunoștință și mulțumire părinților, învățătorilor, preoților, și tuturor celor care „permanent veghează pentru sufletele noastre”.


„În Biserică mulțumim permanent lui Dumnezeu pentru toate câte avem și tot aici suntem în co-responasabilitate față de toți”, a conchis Mitropolitul Olteniei.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Satul românesc omagiat la Patriarhie

Satul românesc este omagiat zilele acestea la Catedrala Patriarhală prin veşmintele folosite în cultul divin public. Începând cu această duminică până joia viitoare slujitorii Catedralei Patriarhale vor purta la slujbe un set de veşminte cu…