Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, au oficiat sâmbătă Parastasul de șapte ani pentru Regele Mihai I al României.
Slujba a a avut loc, după Sfânta Liturghie, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Necropolă Regală din Curtea de Argeș, în prezența membrilor Familiei Regale a României.
A fost pomenită și Regina Ana, de la a cărei mutare la cele veșnice s-au împlinit opt ani în această vară.
La rugăciune au participat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu, ASR Principesa Elena, ASR Principesa Sofia, și ASR Principesa Maria.
Au mai fost prezenți Nicolae, fiul Principesei Elena, și familia lui, precum și reprezentanți ai societății civile.
După slujba Parastasului, ierarhii au oficiat o scurtă Pomenire la mormintele Regelui Mihai I și Reginei Ana aflate în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale.
Membrii Familiei Regale au depus coroane de flori la mormintele Regelui Mihai, Reginei Ana, Reginei Mame Elena, Regelui Carol al II-lea și Principelui Regent Nicoale.
În ceremoniile comemorative au fost implicați și militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, unitate distinsă cu Medalia Regală pentru Loialitate.
Înainte de a intra în catedrală, Custodele Coroanei și Principele Consort s-au înclinat în fața Drapelului de Luptă al unității, iar MS Margareta a trecut în revistă formațiunea militară, compusă din 60 de Vânători de munte.
Despre Regele Mihai I
Regele Mihai I s-a născut în 25 octombrie 1921. Ca primul principe născut după Marea Unire, a primit numele de botez al Voievodului Mihai Viteazul, domnitorul primei Uniri de la 1600.
A devenit rege când nu avea nici cinci ani, avându-l ca protector, alături de Regina Mamă Elena, pe Patriarhul Miron Cristea, membru al Regenței Regale. Prima sa domnie s-a încheiat în 1930. A redevenit rege după pierderile teritoriale din 1940 și abdicarea tatălui său, Carol al II-lea.
A scos România din alianța cu Germania nazistă și a întors armele alături de Forțele Aliate (23 august 1944), scurtând al Doilea Război Mondial în Europa cu șase luni. Autoritățile comuniste susținute de Armata Sovietică l-au forțat să abdice în 1947.
S-a căsătorit în exil cu Prințesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit Regina Ana a României. Regele Mihai I s-a întors definitiv în țară, împreună cu familia, în 1997, contribuind la eforturile diplomatice pentru aderarea României la NATO și Uniunea Europeană.
Vezi și:
Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului