Mitropolitul Iosif și Ambasadoarea României la Paris au participat la ședința comună a Academiilor Franceză și Română

Academia Franceză a găzduit joi, la sediul din Paris, o ședință comună cu Academia Română, pentru a marca astfel 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța.

Printre participanți s-au numărat Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Clara Staicu, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene în Ministerul Afacerilor Externe din România, Excelența Sa Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Franța, acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, și Amin Maalouf, Secretarul Perpetuu al Academiei Franceze.

Tema reuniunii a fost Sapere aude („Îndrăznește să cunoști”), un îndemn celebru al poetului latin Horațiu.

Au fost susținute comunicări despre cooperarea științifică dintre România și Franța (acad. Marius Andruh, prof. univ. dr. Maria Dorobanțu și acad. Ștefan N. Constantinescu), cooperarea culturală dintre cele două țări (Constantin Chiriac), despre știință și democrație (acad. Mircea Dumitru) și despre plurilingvism în Europa și rolul Academiilor (prof. univ. dr. Rodica Zafiu).

Legături culturale istorice

„O zi cu adevărat istorică în relația dintre România și Franța”, a transmis, după eveniment, ES Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României la Paris. „Evenimentul a evidențiat legătura strânsă dintre cele două țări, o legătură bazată pe cunoaștere, cultură și valori comune.”

Cele două academii, Română și Franceză, au legături strânse și vechi. De la înființarea sa în 1866, Academia Română a primit în rândurile sale mai mulți membri ai Academiei Franceze, printre care Alain Decaux și Maurice Druon.

Pe parcursul acestui an, vor avea loc mai multe evenimente aniversare organizate de Ambasada României, Institutul Cultural Român, Consulatele Generale ale României în Franța și parteneri din ambele țări, pentru a marca împlinirea a 145 de ani de relații bilaterale româno-franceze.

Foto credit: Facebook / Ioana Bivolaru


Știri recente