Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a oficiat duminică prima Sfântă Liturghie în noua Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Londra, după ample lucrări de restaurare realizate în urma achiziționării noului lăcaș de cult.
La slujba din Duminica Floriilor au participat sute de români din Capitala Marii Britanii.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat la predică importanța duhovnicească a praznicului Floriilor, îndemnând credincioșii să-și deschidă inimile pentru a-L primi pe Hristos, Cel aducător de lumină și pace.
„Praznicul de astăzi este unul al bucuriei, în care toți sunt chemați să aducă în fața Domnului faptele cele bune, pe care le-au adunat vreme de 40 de zile de postire, asemenea poporului care a adus ramuri de finic, atunci când a intrat Mântuitorul Hristos, biruitor în Ierusalim”, a subliniat Mitropolitul Iosif.
Catedrala din Londra
Noua Catedrală Arhiepiscopală, situată în Enfield – Londra, la adresa 102A Church Street, devine centrul liturgic și spiritual al comunității ortodoxe române din Capitala Marii Britanii.
După mulți ani, în care biserica anglicană „St. Dunstan-in-the-West” a fost inima românilor din Londra, dar și din Regat, noul lăcaș de cult – St. Paul’s Centre – achiziționat în anul 2023, prin implicarea exemplară a comunității, dar și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și al Secretariatului de Stat pentru Culte, devine un reper pentru Arhiepiscopia nou înființată.
Noua Catedrala găzduiește o comunitate activă, care desfășoară, pe lângă slujbele liturgice, multiple activități catehetice, educaționale, culturale și sociale, contribuind la păstrarea identității și a unității românilor din Londra și din Regatul Unit al Marii Britanii.
Sursă foto: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord