Mitropolitul Ioan la hramul Mănăstirii Dobrești. Au fost pomeniți părinții Patriarhului Daniel

Mitropolitul Ioan al Banatului a slujit vineri la Mănăstirea Dobrești, ctitoria realizată de Patriarhul Daniel în localitatea natală și închinată Sfintei Cuvioase Parascheva.

Mitropolitul Ioan a îndemnat la urmarea exemplului de rugătoare al Sfintei Parascheva.

„La ce am venit astăzi aici, dacă nu la sfântă rugăciune? Pentru că sfânta a cărei pomenire săvârșim astăzi a fost prin excelență om al rugăciunii, al smereniei, al retragerii și al profundei rugi către Maica Domnului”, a spus IPS Ioan.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Alexe și Stela, informează Mitropolia Banatului.


Mănăstirea Dobrești are ca hram principal sărbătoarea „Sf. Cuv. Parascheva”, iar celelalte două hramuri sunt „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” (20 iulie) şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” (2 iulie).

A fost înființată în 9 iulie 2003 la inițiativa Patriarhului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Patriarhul României, originar din Dobrești, a dăruit mănăstirii un veșmânt care a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Locul pe care se construiește biserica a fost sfințit la 23 octombrie 2005, iar în data de 1 iulie 2008 au început lucrările de construcție.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente