Mitropolitul Ilarion al Durostorumului a fost înmormântat

Mitropolitul Ilarion al Durostorumului a fost înmormântat ieri dimineață, 30 octombrie, în Catedrala mitropolitană din Silistra, informează cotidianul ‘Ziarul Lumina’. La slujbă au participat ierarhi, preoți și sute de credincioși. Din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. IPS Arhiepiscop Casian a vorbit la Radio TRINITAS despre personalitatea mitropolitului Ilarion, menționând că acesta „a fost și rămâne unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, un ierarh deosebit de evlavios, un om de cultură și un mare prieten al Bisericii Ortodoxe Române. În vremea patriarhului Justinian, pentru o perioadă de timp a studiat la Institutul Teologic Universitar de atunci din București, apoi, cât a fost duhovnic la Academia din Sofia, a fost foarte apropiat de studenții și doctoranzii români, iar când Dumnezeu l-a ridicat la rangul de mitropolit la Silistra, fiind foarte aproape geografic de România, a arătat apropierea spirituală deosebită față de duhovnicii, ierarhii și de credincioșii din România. A venit de multe ori în România, la multe eparhii, îndeosebi purtând în procesiune moaștele sfinților de la Durostorum din veacul al IV-lea, străvechiul centru al spiritualității noastre din primul mileniu”.

Amintim că mitropolitul Ilarion al Durostorumului a trecut la cele veșnice în seara zilei de 27 octombrie 2009, la vârsta de 97 de ani.

Comentarii Facebook


Știri recente