Prezent la aniversarea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București, Mitropolitul Naum de Ruse a vorbit de la altarul de vară al Catedralei Patriarhale despre unitate și mărturisire comună, atât de necesare în vremurile tulburi actuale.
IPS Naum a transmis, personal, dar și în numele noului Patriarh Daniil al Bulgariei, „cele mai bune urări de pace și preaplin al harului lui Dumnezeu peste întreg poporul român ortodox frate”.
„Evlavia pe care popoarele noastre ortodoxe o poartă Sfântului din Basarabov, rugăciunile prin care îi cerem mijlocirea cerească în fața tronului lui Dumnezeu, atât la noi în Bulgaria, cât și aici, în România ortodoxă vecină, sunt o mărturie de netăgăduit a unității noastre de credință, a vieții noastre comune în Hristos și a acelei depășiri hotărâte a oricăror hotare – geografice, politice, naționale și de orice altă natură – în care se află cea mai mare tărie a credinței noastre ortodoxe sfinte și mântuitoare”, a spus IPS Naum.
„În vremurile acestea, în care diferențele și conflictele se adâncesc tot mai mult și sunt tot mai greu de depășit și tot mai amenințătoare pentru întreaga umanitate, și care, din păcate, nu ocolesc nici Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos, pe care o mărturisim în Crez, avem nevoie de și mai multe pilde și mărturii ale unității și ale acelei iubiri comune care, în cuvintele Mântuitorului, este singura mărturie clară că suntem ai Lui și nu ai vrăjmașului mântuirii oamenilor (cf. Ioan 13, 35)”.
„Credem și suntem încredințați că astăzi Sfântul Dimitrie din Basarabov se bucură să ne vadă pe toți împreună – în unitate, în mărturisirea comună a credinței mântuitoare în Biruitorul morții, Iisus Hristos, și în rugăciune împreună către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire nu doar în rândul ortodocșilor, ci între toți creștinii și toți oamenii din întreaga zidire a lui Dumnezeu”.
„Să avem totdeauna în fața ochilor viața și fapta Cuviosului Dimitrie din Basarabov”, a îndemnat ierarhul bulgar.
„Să încercăm să viețuim după credința și virtuțile sale, dar să nu uităm nici istoria mutării sfintelor sale moaște și a așezării lor aici – pe pământ ortodox românesc, pentru că este o istorie a râvnei pentru credință și o pildă demnă de urmat a iubirii lui Dumnezeu, proslăvită în cei ce se aseamănă Lui”.
Patriarhul României i-a oferit Mitropolitului de Ruse o icoană cu Sfântul Dimitrie cel Nou.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu







