Mitropolitul Banatului, mesaj la începutul anului şcolar: Biserica și Școala nu pot fi despărțite

Mitropolitul Banatului a transmis un mesaj cu ocazia noului an şcolar în care a explicat misiunea Şcolii şi legătura acesteia cu Biserica.

„Instituție fundamentală a devenirii noastre, școala a însemnat și înseamnă cunoaștere, știință, cultură, spiritualitate, respect față de valorile și tradițiile statornicite de înaintași, loc și locaș în care s-a plămădit ființa națională și dulcea limbă română”.

„Fiică a Bisericii, căci primele școli s-au născut în tinda bisericilor, mănăstirilor și pe lângă centrele eparhiale, școala are misiunea de a instrui, de a sădi în mintea și în sufletul elevilor cunoștințele folositoare vieții, de a le călăuzi pașii pe drumul adevăratei cunoașteri, dar și de a forma caractere, de a oferi copiilor și tinerilor modele de urmat, într-un climat autentic de dragoste, bunăvoință, bunătate, prietenie, dăruire, profesionalism și bună înțelegere”.

„În buna desfășurare a complexului și atât de importantului proces de învățământ nu sunt implicați doar profesorii și elevii, ci și părinții, bunicii, autoritățile, împreună cu slujitorii Bisericii noastre dreptmăritoare”.

„Înfrățite pe drumul lung și spinos al istoriei, Biserica și Școala nu pot fi despărțite, aportul lor la luminarea prin cultură a poporului nostru fiind cunoscut și recunoscut”, a subliniat Mitropolitul Ioan.

Mesajul integral al Înaltpreasfinţiei Sale este disponibil aici.

Foto credit: arhivă Mitropolia Banatului

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente