De sărbătoarea „Sfântului Ioan Iacob de la Neamț”, 5 august 2019, Mitropolitul Ioan al Banatului a oficiat Sfânta Liturghie la așezământul monahal construit lângă Casa memorială a sfântului, informează Doxologia.ro.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut în 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, județul Botoșani, primind la botez numele de Ilie.
În cadrul omiliei sale, Arhiepiscopul Timișoarei a vorbit despre rolul de mijlocitor al sfântului înaintea lui Dumnezeu.
„El se roagă neîncetat, acum în patria fericirii, în Rai, pentru noi să ajungem în Casa cea de Sus a lui Dumnezeu”.
De asemenea, ierarhul a evidențiat faptul că Sfântul nevoitor în pustiul Hozevei „a fost crescut de Maica Domnului”.
„Maica Domnului l-a crescut atât de evlavios încât i l-a dat Fiului lui Dumnezeu să fie în Ceruri, pururea cu ceilalți sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu”.
La numai 6 luni a rămas orfan de mamă iar la 3 ani de tată.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a îndemnat pe cei care rămân fără un părinte să nu deznădăjduiască pentru că „Maica Domnului o să le fie mamă, iar Părintele Ceresc o să le fie tată”.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru victimele tragicului eveniment de la Caracal.
Schitul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” din Crăiniceni a fost înființat în 8 iunie 2018 din inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
În urma lucrărilor de extindere a paraclisului existent, a fost sfințit în data de 5 august 2018 noul lăcaș de cult.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropoliții Teofan al Moldovei și Bucovinei și Serafim al Europei Centrale și de Nord.
Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 105 ani de la nașterea sfântului.
Foto credit: Doxologia.ro