Eparhii

Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost pomenit la ctitoria sa din Sibiu

Mihail Mere-Albe
Foto creditMitropolia Ardealului

Singura biserică din Sibiu închinată Sfântului Cuvios Antonie cel Mare și-a sărbătorit vineri hramul. În cadrul Sfintei Liturghii a fost pomenit Mitropolitul Antonie Plămădeală, ctitorul lăcașului de cult.

Ctitorită de Mitropolitul Antonie Plămădeală în vremuri de prigoană comunistă,  Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu a devenit un simbol al rezistenței celor care Îl cinstesc pe Dumnezeu și care au trecut prin decenii de stăpânire ale sistemului comunist.

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, informează site-ul eparhial.

La finalul slujbei, Mitropolitul Ardealului a evidențiat virtuțile Sfântului Antonie cel Mare, un model duhovnicesc pentru orice credincios.

„Sfântul Antonie este unul dintre marii sfinți ai Bisericii, de a aceea a primit și acest nume de «cel Mare». A fost mare prin ceea ce a împlinit el duhovnicește. I-a dat Dumnezeu să ajungă și la o vârstă patriarhală, deplină, pentru că a depășit 100 de ani. A lăsat prin nevoințele sale ceva care stă la baza unei instituții care astăzi este temelia Bisericii noastre, și anume monahismul”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Credincioșii prezenți au avut posibilitatea de a cinsti racla în care se păstrează Capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5