Mitropolitul Andrei a spus miercuri la Denia Canonului cel Mare: „Noi nădăjduim că Dumnezeu o să ne salveze”.
„Acest Canon de pocăință, în cântarea a opta, ne aduce aminte de locuitorii din cetatea Ninivei, care se rătăciseră de la adevăr și de la calea cea dreaptă, dar și de faptul că Dumnezeu i-a salvat”.
„Noi nădăjduim că Dumnezeu o să ne salveze și pe noi, ne punem nădejdea în El, așa cum și-au pus-o ninivitenii; s-au căit și au postit de la cei mari până la cei mici”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa la Capela Seminarului Teologic din Cluj-Napoca.
Valorificând cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care compară lumea cu o mare, iar pocăința cu o corabie, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului a explicat:
„Marea cea furtunoasă așezată între noi și raiul spiritual o putem trece numai prin corabia pocăinței, purtată de vâslașii fricii. Dacă vâslașii aceștia, ai fricii, nu cârmuiesc bine corabia pocăinței, prin care trecem marea lumii acesteia spre Dumnezeu, ne înecăm în ea”.
„Căința e corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea e limanul dumnezeiesc. Deci ne așază frica în corabia pocăinței și ne trece marea cea furtunoasă și ne călăuzește spre limanul dumnezeiesc, care este dragostea”.
Ierarhul s-a rugat la final pentru cei suferinzi și a citit Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.
Scopul canonului, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d. Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.
Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.
Foto credit: Mitropolia Clujului
