Mitropoliții Ioan al Banatului și Serafim al Germaniei se alătură apelului la solidaritate cu victimele inundațiilor

Mitropolitul Ioan al Banatului a făcut apel la credincioși să doneze bani pentru sprijinirea victimelor inundațiilor, relatează Agerpres. Un apel similar, al Mitropolitului Serafim, a fost publicat pe pagina de Facebook a Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

„Am văzut în reportajele televizate o familie care arăta până unde a ajuns apa în casă: până cu două degete mai jos de icoana Maicii Domnului pe care o avea pe perete”, a spus Mitropolitul Ioan sâmbătă seară, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

„Fac apel la părinții protopopi și la preoții parohi ca în duminica aceasta și în următoarea să îi anunțe pe enoriași și să adune bani pentru sinistrații actualelor inundații din România”, a adăugat Mitropolitul Banatului.

De asemenea, cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim, preoții și credincioșii din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord sunt rugați să susțină financiar o acțiune de ajutorare a sinistraților din județul Galați.

Ajutorul fiecăruia, fie în nume personal fie în numele unei parohii, va fi virat în contul Sectorului Social al Mitropoliei, urmând ca, după centralizare, suma colectată să ajungă la sinistrați prin intermediul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Există și un cont pentru donații din România, care aparține Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Patriarhul Daniel a aprobat sâmbătă un ajutor de urgență pentru sinistrați și a transmis un apel la solidaritate cu aceștia.

Donează din România

Cont IBAN: RO33RNCB0141032864090007
Titular: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Cont: RO40BTRLRONCRT00P2253605
Titular: Arhiepiscopia Timișoarei
CUI: 4483587

Donează din Germania

Cont IBAN: DE 12 7509 0300 0101 1678 04
Cod BIC/SWIFT: GENODEF1M05
Detalii plată/Zweck: Ajutor Inundatii Galati
Titular: Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord / Rumänische Orthodoxe Metropolie

Sursa foto: Mitropolia Germaniei


Știri recente