Mitropolia celor două Americi organizează un curs de muzică bisericească

Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi organizează un curs de muzică bisericească pentru românii din SUA. Primul curs a avut loc sâmbătă în format online.

Cursul se derulează pe o perioadă de doi ani și se adresează celor care doresc să învețe muzica bisericească psaltică și să contribuie la înfrumusețarea cântării la strană.

La finalul cursului, participanții își vor însuși notația psaltică, tipicul pentru cele șapte laude și Sfânta Liturghie, glasurilor și aplicarea lor la slujbe.

Pentru acest curs care se va desfășura săptămânal s-au înscris peste 70 de români din Statele Unite ale Americii.

Cursurile sunt susținute de Leonard Milea, absolvent al Universității Naționale de Muzică și al facultății de teologie din Capitală, dar și membru în mai multe coruri de prestigiu din țară.

Din cauza distanțelor foarte mari între românii din diaspora americană, cursul de muzică bisericească se desfășoară în format online.

Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…