Mitropolia celor două Americi anunță începerea înscrierilor la tabăra de vară pentru copii

Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi organizează în perioada 9-23 iulie, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Allegan, Michigan, tabăra de vară pentru copii „Sfânta Filofteia”.

Tabăra are ca obiectiv principal promovarea valorilor creștin ortodoxe și ale culturii românești tradiționale în rândul copiilor din eparhiile Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.

Programul activităților cuprinde participarea la programul liturgic, educație creștin ortodoxă, cursuri de limba română, precum și activități în aer liber și competiții sportive.

Participanții vor fi împărțiți în două grupe, 7-16 iulie, respectiv 16-23 iulie.

Înscrierile se fac online, prin completarea unui formular în care să fie atașată şi recomandarea scrisă a preotului paroh din comunitatea de care aparține copilul.

Termenul limită de înscriere este 1 iulie.

Pentru informații suplimentare, Mitropolia celor două Americi pune la dispoziție adrese de contact ale organizatorilor.

Foto credit: Tabăra Floare de Colț / Facebook

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente