Mitropolia Basarabiei: A fost sfinţită prima biserică închinată Sf. Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe

Înaltpreasfinţitul Părinte Petru a sfinţit sâmbătă biserica din Elizavetovca, Raionul Ungheni, care are ca ocrotitori pe Sfinţii Ierarhi Dionisie Episcopul Cetăţii Albe  – Ismail şi pe Luca al Crimeei.

Mitropolia Basarabiei anunţă că este primul lăcaş de cult din Patriarhia Română dedicat sfântului basarabean canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2018.

După sfinţire, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru a oficiat Sfânta Liturghie şi a hirotonit un preot pe seama parohiei Drujba din Protoieria Ungheni.

Omilia a fost rostită de Protopopul de Iaşi III (aflat în vizită în Rep. Moldova), pr. Mihail Roșu, care evidenţiat importanţa evenimentului pentru comunitatea din Elizavetovca.

El a reamintit că prin rânduiala lui Dumnezeu, Biserica a fost târnosită la împlinirea a 60 de ani de la adormirea Sfântului Luca al Crimeei și 25 de ani de la trecerea lui în rândul sfinților.

Mitropolitul Petru a felicitat comunitatea şi pe ctitori pentru implicare şi a apreciat smerenia și dorința ca jertfa lor să rămână în anonimat.

Ierarhul a evidenţiat şi activitatea misionară a părintelui paroh Gabriel Andrei Gherasă.

„Vă mărturisesc că am privit la început cu mirare lucrarea pe care dorea să o facă, prezentându-mi cu mare râvnă proiectul acestei parohii. Parcă nici nu mi-a venit să cred, până am văzut fotografiile, că la numai 3 luni de la sfințirea pietrei de temelie a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica nouă”.

„Mă gândesc acum că în doar un an jumătate, din care un an a fost cel al acestei boli, părintele vostru paroh a transformat acest deal într-un colț de Rai. Sunt puțini tinerii atât de gospodari! Din acest motiv am rânduit să fie consilier la Sfânta Mitropolie, iar drumul său să continue spre zidirea unui nou locaș, cu rugămintea de a vă avea pe fiecare dintre frățiile voastre alături și de acum înainte, căci mare lucru este a zidi o biserică”.

Clericii şi ctitorii bisericii au primit diplome de vrednicie şi distincţii.

Canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la o sută de ani de la Marea Unire, Sfântul Ierarh Dionisie a fost toată viața un fervent militant pentru înfăptuirea acestui ideal național.

Sfântul Ierarh Dionisie este ocrotitorul spiritual al Eparhiei Basarabiei de Sud.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Comentarii Facebook


Știri recente