Misiune mediatică. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord are un website nou

Eparhia Europei de Nord - Website

Având o interfaţă grafică atractivă, site-ul prezintă informaţii religioase din cuprinsul Eparhiei Ortodoxe Române a Europei de Nord pentru toţi cei interesaţi din viaţa bisericească a comunităţilor româneşti din Regatele Suediei, Norvegiei și Danemarcei.

De asemenea, pe site se regăsesc informaţii despre istoricul eparhiei, date biografice ale Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Macarie, precum şi aspecte legate de parohiile cuprinse în cadrul Episcopiei. Dintre categorii menţionăm: Tineret, Cateheze, Actualităţi etc.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi site-ul la adresa web: www.episcopiascandinavia.se/

***

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din data de 22 octombrie 2007, analizând solicitările venite din partea comunităților creștin – ortodoxe românești din Regatele Suediei, Norvegiei și Danemarcei, a aprobat, prin hotărârea nr. 4586 / 2007, înfiinţarea şi organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm – Suedia, ca Eparhie sufragană a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Românii ortodocși stabiliți în Peninsula Scandinavă au fost sub ocrotirea duhovnicească a Patriarhiei Române încă din anii ’70, când, în pofida condiţiilor dificile de atunci, le-a trimis preoţi pentru a le acorda asistenţă religioasă şi duhovnicească, dar şi pentru a organiza sau coagula comunităţile de români în vederea păstrării și promovării identității limbii, istoriei, culturii, civilizației și spiritualității creștin – ortodoxe românești.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând act de hotărârea Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord din data de 23 februarie 2008, potrivit prevederilor art. 130 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a ales în data de 5 martie 2008, cu 42 din 45 de voturi liber exprimate, ca Episcop al acestei Eparhii, pe părintele protosinghel Macarie Drăgoi, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Cluj – Napoca.

Părintele Macarie a fost hirotonit arhiereu la sărbătoareaIzvorului Tămăduirii din data de 2 mai 2008, în Catedrala mitropolitană din Cluj – Napoca, iar întronizarea oficială în demnitatea episcopală a avut loc în ziua de Duminică, 6 iulie 2008, în Catedrala ortodoxă sârbă „Sfântul Ierarh Sava” din Stockholm, devenind primul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

 


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…