Mii de pelerini la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava

Mii de pelerini au participat în data de 24 iunie 2017 la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În ziua de cinstire a sfântului ocrotitor al lăcașului de cult monahal, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii.

Din sobor au făcut parte:

  •  Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
  • Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
  • Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

La slujbă au fost prezenți părinţi stareţi şi stareţe din toate mănăstirile eparhiei sucevene, precum şi reprezentanți ai autorităților judeţene şi locale. Credincioșii au avut ocazia să aducă cinstire moaștelor sfântului Ioan cel Nou. Acestea ce au fost așezate într-un baldachin în curtea mănăstirii.

La final, după cuvântul de învăţătură, mulţimea preoţilor şi credincioşilor au pornit în procesiune prin oraşul Suceava.


Sărbătoarea de astăzi rememorează mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava. Evenimentul a avut loc în anul 1415, sub domnia şi la iniţiativa domnitorului Alexandru cel Bun.

Ulterior, la data de 24 iunie 1589, ele au fost aşezate în noua Catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă, denumită Sfântul Ioan cel Nou,  numele sfântului său ocrotitor.

Comentarii Facebook


Știri recente