Mii de credincioși au participat la sfințirea Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Slujba a fost oficiată de șapte ierarhi ai BOR

Mii de credincioși din toată țara au participat duminică, 27 august 2017, la sfințirea bisericii noi a Mănăstirii Sihăstria Putnei.

Programul manifestărilor organizate cu această ocazie a debutat sâmbătă după-amiază, cu slujba de Priveghere în cinstea zilei de duminică, a pomenirii Sfântului Cuvios Pimen cel Mare. Serviciul religios a fost oficiat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.

Programul liturgic a continuat duminică cu slujba de sfințire a bisericii cu hramurile Izvorul Tămăduirii și Sfântul Serafim din Sarov și de Sfânta Liturghie, notează site-ul doxologia.ro.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în incinta Mănăstirii Sihăstria Putnei de șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române:

  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților,
  • Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,
  • Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord,
  • Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și
  • Rădăuților Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale evangheliei citite la Sfânta Liturghie. Ierarhul a subliniat în cuvântul său că omul trebuie să aibă discernământ în toate faptele sale.

Astăzi, în ziua când s-a citit Evanghelia tânărului foarte bogat, ne întrebăm oare bogăția, puterea, adică funcțiile înalte sau bucuriile vieții sunt lucruri rele în sine?  Totul se rezumă, iubiți credincioși, la abuzul de avere, putere și plăcere. Nu acestea sunt rele în sine, căci sunt binecuvântate de Dumnezeu și de Biserică. Abuzul în legătură cu acestea, le transformă în lucruri care te duc la pierzare, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Evenimentul care a încheiat seria de manifestări de la Sihăstria Putnei a fost lansarea Albumului de fotografii Zâmbetul Împărăției, realizat de Părintele Constantin Necula (text), Dragoș Lumpan (foto), împreună cu obștea mănăstirii.

În cuvântul de prezentare cu ocazia lansării albumului, părintele Constantin Necula a evidențiat bucuria și frumusețea sfințirii lăcașului de cult monahal.

Ați auzit astăzi că acolo unde voiește Dumnezeu se împlinesc minuni înaintea poporului. Dinaintea noastră stau astfel de minuni, o corabie minunată pe care marinarii cei muncitori de aici, retrași în Sihăstria Putnei, au redat-o mărilor rugăciunii, tristeții și bucuriei noastre deopotrivă. Spre deosebire de cei care urăsc Biserica, cei care iubesc construiesc totul pentru veșnicie, a spus părintele Necula.


Construcţia bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria Putnei, cu hramurile Izvorul Tămăduirii  şi Sfântul Serafim din Sarov a început în 2002. Ridicarea lăcașului de cult a venit ca o necesitate liturgică deoarece Biserica Buna Vestire nu mai făcea față numărului mare de credincioşi prezenți la slujbe.

Foto credit: doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente