Mihai Eminescu evocat în Arhiepiscopia Timișoarei

Marți, 14 ianuarie, la Teatrul Național din Timișoara a avut loc spectacolul intitulat „Dor de Eminescu”, informează „Ziarul Lumina”. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor culturale organizate de instituțiile timișorene, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei, prilejuite de cinstirea Zilei Culturii Naționale și de comemorarea marelui poet român Mihai Eminescu.

La începutul fiecărui an, marele poet național este evocat și omagiat în toate orașele țării noastre și nu numai, fiind organizate în cinstea acestuia mai multe evenimente culturale, artistice și religioase, menite să pună în evidență monumentala sa contribuție la dezvoltarea limbii și culturii românești.

În orașul de pe Bega, mai multe instituții culturale au organizat spectacole și concerte care au ilustrat fragmente din bogata operă literară a lui Mihai Eminescu. Primul eveniment important de remarcat a fost spectacolul „Dor de Eminescu”, desfășurat la Teatrul Național din Timișoara. Acesta a debutat cu proiecția unui documentar artistic al regizorului timișorean Victor Popa, realizat cu oameni de cultură și profesori universitari de seamă, prezentându-și fiecare punctul de vedere referitor la creația eminesciană. Partea a doua a cuprins un micro-spectacol al actorilor Irene Flamann Catalina și Doru Iosif, precum și susținerea unui recital al Ansamblului cameral „Incanto Quartetto” și al violonistei Corina Murgu și al baritonului Dan Patacă.

Evenimentul a adunat timișoreni de toate vârstele, iubitori de poezie eminesciană, foarte mulți dintre aceștia au fost elevi, liceeni și studenți ai instituțiilor de învățământ timișorene.

„Prezența tinerilor la un astfel de spectacol dedicat marelui poet Mihai Eminescu în această perioadă în care tineretul este supus provocărilor adolescenței care își cere drepturile este bine-venită. Este foarte bine ca o picătură de cultură să intre din când în când în sufletul și mintea tânărului elev. Acesta este motivul pentru care am organizat spectacole dedicate poetului român Mihai Eminescu și ne-am bucurat că foarte mulți elevi de la școlile și liceele timișorene au participat la acest spectacol, iar sălile au fost pline”, a precizat Doina Popa, președinta Fundației Artmedia.

În cadrul evenimentului, pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial, a înmânat din partea Mitropoliei Banatului o diplomă de prețuire profesoarei Doina Popa, președintele Fundației Culturale Artmedia din Timișoara, pentru întreaga activitate culturală desfășurată în susținerea și promovarea valorilor timișene.

Spectacolul a fost organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Fundația Culturală Artmedia din Timișoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și cu sprijinul eparhiei noastre.

Totodată, la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, Corul „Ion Românu”, dirijat de Iosif Todea, a susținut miercuri, 15 ianuarie, spectacolul intitulat „Eminescu. Și-atât”, cu participarea actorilor Alexandra Didilescu și Colin Buzoianu.

De asemenea, la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget a avut loc un simpozion dedicat marelui poet Mihai Eminescu, unde au participat oameni de cultură, personalități locale și reprezentanți ai Bisericii. Astfel, pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului, a vorbit despre importanța poetului Mihai Eminescu în spiritualitatea românească. La Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, la inițiativa profesoarelor de religie Mariana Anghel și Anișoara Ioana, au avut loc o expoziție de carte și un cenaclu literar dedicate marelui poet Mihai Eminescu. La Grădinița „Troița” și la Școala Primară „Sfântul Antim Ivireanul”, copiii au participat la un cenaclu literar, care a cuprins o prezentare în imagini a locurilor unde a copilărit marele poet, amintindu-se despre prietenia dintre acesta și scriitorul Ion Creangă. Tot în cadrul evenimentului, copiii au recitat poezii din opera eminesciană.

Comentarii Facebook


Știri recente