Mihai Eminescu a fost omagiat la Putna în cadrul Festivalului Literar care îi poartă numele

Mihai Eminescu a fost comemorat joi la Putna în cadrul manifestărilor aferente Festivalului Literar care îi poartă numele şi care a ajuns la a XXVIII-a ediţie.

Evenimente

De la ora 12:00, în biserica voievodală a Mănăstirii Putna stareţul Arhim. Melchisedec Velnic împreună cu părinţii slujitori ai aşezământului monahal au oficiat o slujbă de pomenire pentru poetul naţional.

După aceea, la bustul poetului Mihai Eminescu din incinta mănăstirii a fost depusă o coroană omagială.

De la ora 12:30 a avut loc decernarea premiilor „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe anul 2018.

Apoi, elevi ai Școlii Generale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna și unii invitați speciali ai festivalului au susținut un  microrecital de poezii și cântece care a evocat opera și personalitatea lui Mihai Eminescu.

Organizatori

Festivalul Literar „Mihai Eminescu” a fost organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovinenei, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Mănăstirea Putna, Primăria comunei Putna și Primăria comunei Șerbăuți.

Foto Credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente